HOTĂRÂREA NR. 219
privind asigurarea folosinței gratuite de către UNISEM SRL, a unui spațiu din
incinta Pieței Centrale
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 august 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 31564 din 21.08.2025, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind suportarea din bugetul local, începând cu luna august 2025,
a contravalorii chiriei lunare datorată de UNISEM SRL, în cuantum de 3208,61 lei
la care se adauga TVA de 673,81 lei(21%) pentru spațiul din incinta Pieței
Centrale-poziția 4;
Văzând Raportul nr. 31594 din 21.08.2025 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
pșrecum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Ținând seama de faptul că în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.1/1,
Municipiul Râmnicu Vâlcea a semnat Contractul de finanțare nr.131754/22.11.2022,
pentru proiectul ”Lucrări de consolidare seismică și renovare energetică la
blocul de locuințe V1, str. G-ral Magheru nr. 1, din Municipiul Râmnicu Vâlcea”,
în baza căruia se derulează se derulează Contractul de execuție lucrări nr.
21633/23.05.2024 încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Asocierea
ELECTROVÂLCEA S.R.L(leader) și IMPECABIL S.R.L, iar prin adresa nr.
413/25.06.2025, înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 24612/25.06.2025,
antreprenorul ELECTROVÂLCEA S.R.L, ne-a comunicat că pentru realizarea
lucrărilor de consolidare seismică este necesară eliberarea de urgență a
spațiilor comerciale de la parterul și etajul 1- Corp Est, printre care se
numără și spațiul proprietatea UNISEM (magazin de semințe), durata de realizare
a acestor lucrări în spațiul respectiv fiind de minim 2 luni;
Luând în considerare adresa nr. 158/11.07.2025, înregistrată la Primăria
municipiului sub nr. 26654/14.07.2025 prin care administratorul societății
UNISEM a solicitat, în vederea eliberării spațiului "magazin semințe" situat la
parterul blocului V1 pentru realizarea lucrărilor de consolidare, punerea la
dispoziție a unui spațiu pentru depozitarea produselor și a obiectelor de
mobilier, precum și scutirea de la plata chiriei pentru spațiului situat în
Piața Centrală Râmnicu Vâlcea, poziția 4, str. Emil Avramescu nr. 3, închiriat
de la Piețe Prest, pentru o perioadă de 24 de luni de la data predării
spațiului;
În temeiul prevederilor art. 10 din Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri
pentru reducerea riscului seismic al clădirilor și ale Legii nr. 273/2006
privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă suportarea din bugetul local, începând cu luna august 2025, a
contravalorii chiriei lunare datorată de UNISEM SRL, în cuantum de 3208,61 lei
la care se adauga TVA de 673,81 lei(21%) pentru spațiul din incinta Pieței
Centrale - poziția 4.
Art.2. Contravaloarea chiriei menționată la art.1, se va suporta din bugetul
local al municipiului pe perioada de execuție a lucrărilor, până la predarea
spațiului refăcut la stadiul inițial, situat la parterul blocului de locuințe
V1, str. G-ral Magheru nr. 1, către proprietar.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală și Societatea Piete Prest SA.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Societății Piețe Prest SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cezar – Florin BULACU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 august 2025