HOTĂRÂREA NR. 318
privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul proprietate publică
a municipiului, în suprafață de 2 mp
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 31 august 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 30985 din 21.08.2026, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare a terenului,
proprietate publică a municipiului, în suprafață de 2 mp;
Văzând Raportul nr. 31225 din 24.08.2026 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr. 3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 71/28.06.2001 Consiliul Local a
aprobat concesionarea terenului în suprafață de 3,12 mp, situat în Râmnicu
Vâlcea, str. Emil Avramescu nr. 9, bl. E, pe o perioadă de 25 de ani, pentru
realizarea unui acces din exterior la spațiul comercial existent la parterul
blocului, pentru proprietarul acestuia, fiind încheiat în baza acestor
prevederi, între Municipiul Râmnicu Vâlcea și proprietarul spațiului comercial,
SOCOM PROGRESUL (în prezent PROGRESUL SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ)
contractul de concesiune nr. 1135/2001, pe o perioadă de 25 de ani, cu plata
unei redevențe anuale în cuantum de 12,48 USD, a cărui perioadă de valabilitate
expiră la data de 13.09.2026, iar în baza autorizației de construire nr. 1215/
EV358/04.10.2001 s-a realizat accesul din exterior la spațiul comercial
existent;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.
27022/20.07.2026, prin care concesionarul PROGRESUL SOCIETATE COOPERATIVĂ
MEȘTEȘUGĂREASCĂ a solicitat prelungirea duratei contractului de concesiune și
actualizarea suprafeței de teren concesionate conform măsurătorilor cadastrale;
În temeiul prevederilor art. 608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare și ale art. 2 alin. (2) din contractul de concesiune nr. 1135/2001;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139,
alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului
proprietate publică a municipiului, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Emil
Avramescu nr. 9, bl. E, cu 12 ani și 6 luni, respectiv până la 13.03.2039,
pentru proprietarul spațiului comercial existent, și actualizarea suprafeței
terenului concesionat, în sensul concesionării suprafeței de teren rezultată din
măsurători de 2 mp, identificată în Planul de amplasament și delimitare - anexă
la prezenta hotărâre, în loc de 3,12 mp - suprafața aprobată inițial prin
Hotărârea Consiliului Local nr. 71/28.06.2001, art. 1 lit. c).
Art.2. Valoarea redevenței corespunzătoare perioadei de prelungire a duratei
concesiunii este de 668 euro (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 2 mp), cu plata
unei redevențe anuale de 53,44 euro/an (668 euro : 12 ani și 6 luni), echivalent
în lei.
Art.3. Cheltuielile aferente întabulării terenului concesionat în Cartea
Funciară și toate taxele ocazionate de înscrierea drepturilor de concesiune cad
în sarcina concesionarului.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru Lucian PAVELESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2026