HOTĂRÂREA NR. 319
privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul proprietate publică
a municipiului, în suprafață de 4,44 mp
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 31 august 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 30983 din 21.08.2026, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare a terenului,
proprietate publică a municipiului, în suprafață de 4,44 mp;
Văzând Raportul nr. 31224 din 24.08.2026 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr. 3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 100/26.07.2001 Consiliul Local a
aprobat concesionarea terenului în suprafață de 4,44 mp, situat în Râmnicu
Vâlcea, str. Ostroveni nr. 1, bl. A23, sc. E, pe o perioadă de 25 de ani, pentru
realizarea unui acces din exterior la spațiul comercial amenajat în apartamentul
nr. 3, pentru proprietarul acestuia, fiind încheiat în baza acestor prevederi,
între Municipiul Râmnicu Vâlcea și doamna SORESCU ALINA RAMONA contractul de
concesiune nr. 1134/2001, pe o perioadă de 25 de ani, cu plata unei redevențe
anuale în cuantum de 17,76 USD; ulterior, apartamentul nr. 3 a fost dezmembrat,
iar accesul realizat pe terenul concesionat a revenit apartamentului 3B,
identificat cu nr. cadastral 118/5;3/2 și înscris în Cartea funciară nr.
35215-C1-U29 a municipiului Râmnicu Vâlcea, iar ca urmare a înstrăinării
succesive a apartamentului nr. 3B, în baza prevederilor art. 41 din Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
concesiunea a fost preluată de actualul proprietar al acestuia, domnul SABĂU
COSMIN IOAN, fiind încheiat Contractul de concesiune nr. 1792/2020 a cărui
perioadă de valabilitate expiră la data de 09.09.2026; de asemenea, în baza
autorizației de construire nr. 1029/36266/26.09.2022 s-a intrat în legalitate cu
lucrările de realizare a accesului din exterior la spațiul comercial amenajat în
apartamentul 3B;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.
27886/27.07.2026, prin care concesionarul SABĂU COSMIN IOAN a solicitat
prelungirea duratei contractului de concesiune;
În temeiul prevederilor art. 608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare și ale art. 2 alin. (2) din contractul de concesiune nr. 1792/2020;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139,
alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului
proprietate publică a municipiului, în suprafață de 4,44 mp, situat în Râmnicu
Vâlcea, str. Ostroveni nr. 1, bl. A23, sc. E, înscris în Cartea Funciară nr.
55426 (rotunjit 4 mp), cu 12 ani și 6 luni, respectiv până la 09.03.2039, pentru
proprietarul spațiului comercial identificat cu nr. cadastral 118/5;3/2 și
înscris în Cartea funciară nr. 35215-C1-U29.
Art.2. Valoarea redevenței corespunzătoare perioadei de prelungire a duratei
concesiunii este de 1.482,96 euro (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 4,44 mp), cu
plata unei redevențe anuale de 118,64 euro/an (1.482,96 euro : 12 ani și 6
luni), echivalent în lei.
Art.3. Toate taxele ocazionate de înscrierea drepturilor de concesiune cad în
sarcina concesionarului.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru Lucian PAVELESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2026