HOTĂRÂREA NR.14
privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de gestiune a activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și a documentației de atribuire


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2024, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.2385 din data de 18.01.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la:
- aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de gestiune a activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea;
- aprobarea delegării gestiunii activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea către operatorul Piețe Prest SA, societate comercială cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea;
- aprobarea Regulamentului Serviciului de salubrizare al Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru activitea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare;
- aprobarea Caietului de sarcini pentru delegarea gestiunii activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare la obiectivele din domeniul public și privat al Municipiului Râmnicu Vâlcea;
- aprobarea modelului de contract, inclusiv Anexele 1-13 la contract;
Văzând Raportul nr.2609 din data de 22.01.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură
Ținând seama de faptul că activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare organizată la nivelul unităților administrative-teritoriale este o activitate specifică serviciului de salubrizare a localităților după cum este definită la art. 2, alin. (3), pct. m) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ori ale asociațiilor de dezvoltare, după caz, iar atribuirea activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, potrivit dispozițiilor art.14, alin.(4) din Legea nr.101/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează distinct de celelalte activități specifice serviciului de salubrizare;
Luând în considerare că în cadrul controlului planificat care s-a efectuat în perioada 18.04-28.04.2023 de către echipa de control a ANRSC – Agenția Teritorială Sud – Vest Oltenia, având ca obiectiv verificarea modului de aplicare și respectare a reglementărilor privind serviciul public de salubrizare în Municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost întocmită Nota de
control nr.18990 din 28.04.2023 ocazie cu care a fost stabilită următoarea măsură: Autoritățile administrației publice locale vor dispune măsurile necesare în vederea înființării, organizării, gestionării și funcționării activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare la obiectivele din domeniul public și domeniul privat al unității administrativ- teritoriale;
Având în vedere că, în baza Contractului de servicii nr.28034/23.06.2023, a fost întocmit Studiul de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de gestiune a activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și documentația de atribuire, soluția optimă de gestiune propusă prin Studiul de oportunitate mai sus menționat fiind delegarea directă, către operatorul Piețe Prest SA, societate comercială cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea;
Văzând adresa nr. 15591/28.11.2023, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 53862/13.12.2023 a Consiliului Concurenței;
În temeiul prevederilor Legii nr.101/2006, a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.22 alin.(3) și art.28 alin.(2) din Legea nr. 51/2006, a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Respectându-se prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.s), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă Studiul de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de gestiune a activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă delegarea gestiunii activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea către operatorul Piețe Prest SA, societate comercială cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru activitea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, conform Anexei nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă Caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare la obiectivele din domeniul public și privat al Municipiului Râmnicu Vâlcea, conform Anexei nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art.5. Se aprobă modelul de contract, inclusiv Anexele nr. 1-13 la contract, conform Anexei nr.4 la prezenta hotărâre.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
o Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
o Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
o Direcției Dezvoltare Locală ;
o Direcţiei Economico-Financiară;
o Societății Piețe Prest SA.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU                         SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2024
 

Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)

Anexa 3

Anexa 4